ICESHOCK BURN
MONICA ANGHEL
Data si locul nasterii: 1 1971 Bucuresti
Monica Anghel este un nume de referinta in muzica usoara romaneasca. Popularitatea de care se bucura a demolat orice conceptie despre vedetele cu dimensiuni de fotomodel. Vulcanica si nostima, la numai 30 de ani este detinatoare a 11 trofee muzicale cucerite la cele mai prestigioase festivaluri internationale. Posesoare a unor fantastice calitati vocale, este, in acelasi timp, o femeie cu o puternica personalitate si cu un deosebit simt al umorului. Debutul ei profesionist s-a produs la 14 ani, atunci cand a castigat primul premiu important la Festivalul de muzica usoara "Bucuresti-86".
A castigat concursul cu doua piese - "Esti invingatorul" de Marcel Dragomir si "O raza pentru dragostea mea" de Laurentiu Profeta. �n acelasi an a participat la Festivalul de la Mamaia, unde a obtinut premiul I la sectiunea Interpretare. A lucrat cu mai multi compozitori, in special cu Cornel Fugaru, cu care a si obtinut toate trofeele internationale. A luat de doua ori trofeul in Australia, a fost premiata in Macedonia, Finlanda, Germania.
A reprezentat Romania la festivalul de la Cerbul de Aur de la Brasov si a si castigat marele premiu. De asemenea a fost, impreuna cu Marcel Pavel reprezentanta Romaniei la concursul Eurovision 2002. A avut numeroase concerte si turnee si in afara tarii.
Monica Anghel se dovedeste a fi nu numai o cantereata foarte apreciata ci si o actrita apreciata. Colaborarea sa cu trupa de umor Divertis este un argument in acest sens. Fanii o pot urmari in fiecare weekend in cadrul show-ului Divertis difuzat de Antena 1.
Dieta Monicai Anghel
Cu dieta Monicai Anghel pierdeti 20 de kg in 5 luni
Vointa, sport si un regim alimentar disociat - reteta cu ajutorul careia Monica Anghel spune ca a slabit 20 de kilograme in cinci luni. "Am mancat trei zile carne, trei zile fructe si legume si alte trei zile branza si lapte. Am combinat regimul cu ore de masaj si putin sport" declara aceasta. Vedeta ii sfatuieste pe cei care au de gand sa se apuce de acest regim sa combine zilele de carne cu mult suc de lamaie. "Chiar daca se poate folosi carne de orice fel, inclusiv mezeluri, sunt niste zile foarte plictisitoare, mai ales ca sunt primele".
Carnea, spune aceasta, trebuie consumata fiarta sau preparata la gratar; prajelile sunt interzise.
Printre legumele si fructele interzise se afla cartofii, mazarea, fasolea uscata, bananele, strugurii, perele, fructele confiate, semintele, fisticul si alunele. In zilele de branzeturi si lactate pot fi consumate produse de orice fel. Pe toata durata regimului sunt interzise dulciurile, alcoolul si bauturile carbogazoase. Pentru ceai si cafea se foloseste zaharina, iar pentru salate, uleiul de masline.
Monica ii sfatuieste pe toti cei care au de gand sa tina acest regim sa isi faca mai intai un set de analize si sa ceara sfatul nutritionistului. Cantareata ii avertizeaza pe cei ce vor sa ii urmeze exemplul sa se pregateasca psihic pentru ca, in primele zile, se vor simti slabiti, iar tentatiile vor fi mari. "La sfarsitul celor cinci luni de regim, vor constata insa ca a meritat efortul".